"LUNA IUNIE - LUNA IDENTITĂȚII CREȘTINE"
Suntem un grup de creștini din România, de diverse confesiuni, și ne propunem să promovăm un proiect de lege prin care luna iunie a fiecărui an să fie desemnată ca „luna identității creștine”. Pentru ca proiectul să fie votat de Parlament și transformat în lege, avem nevoie de semnătura de susținere a cel puțin 100.000 de cetățeni români cu drept de vot.
„Luna identității creștine”
Textul proiectului de lege privind instituirea lunii iunie ca „luna identității creștine” poate fi citit aici.
Identitatea creștină se referă la apartenența profundă la valorile, credința și practicile creștine, la modul în care creștinul integrează credința sa în viața de zi cu zi.
Identitatea creștină înseamnă, în primul rând, credința în Iisus Hristos. Temelia identității creștine este credința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul, în jertfa și în învierea Lui.
Fidelitatea față de Scriptură și de principiile și valorile biblice este o parte esențială a identității creștine. Creștinii se ghidează, în interacțiunea cu ceilalți și în societate în general, după aceste principii, care constituie „farul” lor moral și spiritual.
Creștinii își manifestă identitatea prin practici religioase specifice, cum ar fi rugăciunea, participarea la slujbe, studiul Scripturii ori botezul.
În egală măsură, identitatea și convingerile creștine se exprimă și prin participarea activă la viața comunității, la biserică dar și în afara acesteia.
Deși înțelegerea identității creștine poate varia în funcție de tradiție și confesiune, toți creștinii au în comun aceleași valori fundamentale.
Din perspectivă istorică, sociologică, religioasă și culturală, reperul fundamental al națiunii române este credința creștină.
Creștinismul a reprezentat un filon intrinsec al românității de-a lungul istoriei; patrimoniul spiritual, civilizația și istoria României sunt inextricabil legate de creștinism. Creștinismul a fost învățătura definitorie și călăuzitoare pentru marii oameni de cultură și de știință din România, fiind o sursă majoră de inspirație și temă a marilor creații artistice, literare și muzicale de pe teritoriul României de-a lungul veacurilor.
Creștinismul, așadar, constituie o adevărată moștenire spirituală, valorică și morală a cetățenilor României, indiferent de confesiunea religioasă ori apartenență etnică.
În același timp, creștinismul deține un loc central în formarea și promovarea valorilor cetățenești moderne și a avut un rol important în dezvoltarea democrației și a statului de drept în România și Europa, fiind un factor de stabilitate politică.
Astfel, evidențierea și asumarea identității creștine onorează memoria înaintașilor, pe de o parte, iar pe de alta, păstrează și transmite generațiilor viitoare valorile care s-au dovedit a fi determinante pentru supraviețuirea și dezvoltarea ființei naționale.
Ne dorim ca în timpul lunii iunie să sărbătorim și să promovăm identitatea creștină în mod public, realizând astfel o legătură organică între o realitate sociologică de substanță și aspectele formale, de manifestare publică a acestei identități, din perspectivă creștină interconfesională.
Manifestările dedicate „lunii identității creștine” vor fi concepute și se vor desfășura într-un mod care promovează înțelegerea și respectul reciproc între toate religiile și grupurile etnice din România. Astfel, „luna identității creștine” va contribui la unitate, armonie și înțelegere între toți locuitorii țării.
Practic, inițiativa legislativă cetățenească își propune instituirea cadrului legal necesar pentru a facilita desfășurarea de evenimente sociale, culturale, civice care să contribuie la afirmarea, menținerea și dezvoltarea identității poporului român din perspectiva credinței creștine.
În temeiul acestei legi, cei interesați, cetățeni sau entități juridice, vor putea organiza manifestări publice pe care autoritățile publice centrale și locale le vor putea sprijini logistic, administrativ și/sau financiar, potrivit atribuțiilor și competențelor legale.
Luna iunie e plină de sărbători creștine și de zile importante pentru români:
1. Înălțarea Domnului poate fi în iunie, în funcție de data Sfintelor Paști; tot atunci comemorăm Ziua Eroilor
2. Rusaliile / Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh poate fi în iunie, în funcție de data Sfintelor Paști
3. Sfânta Treime, a doua zi de Rusalii, poate fi în iunie
4. Sărbătoarea Corpus Christi
5. Sărbătoarea Inima Sacră a lui Iisus
6. Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sau Sânzienele, pe 24 iunie
7. Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe 29 iunie
Zile importante pentru familie și pentru identitatea sau cultura românească:
- 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului: creștinii iubesc copiii și sunt pro-viață
- 5 iunie – Ziua Învățătorului
- 6 iunie – ziua trecerii la cele veșnice a lui Ciprian Porumbescu
- 9 iunie – ziua trecerii la cele veșnice a lui Ion Luca Caragiale
- 15 iunie – ziua trecerii la cele veșnice a lui Mihai Eminescu
- 20 iunie – ziua trecerii la cele veșnice a lui Traian Dorz
- 24 iunie – Ziua Universală a Iei
- 26 iunie – Ziua Drapelului Național
- 29 iunie – Ziua Dunării
- Iunie e prima lună de vară, un anotimp propice pentru concedii, excursii, pelerinaje sau diverse evenimente publice în aer liber
Cine suntem?
Inițiativa pentru instituirea prin lege a lunii iunie ca „luna identității creștine” aparține unui grup de cetățeni, constituit în condițiile legii nr. 189/1999 într-un Comitet de inițiativă. Acest comitet este format din 13 cetățeni români de diferite confesiuni creștine.

Iov
Președintele Comitetului de Inițiativă
Este arădean, de meserie economist, absolvent al Facultății de Management Marketing a Universității Babeș Bolyai. Căsătorit cu Simona, au împreună 2 copii. Este implicat în proiecte care promovează valorile biblice despre familie și căsătorie.

Blaga
Membru în comitetul de Inițiativă
S-a născut în Oradea. A absolvit Jurnalismul și acum studiază Filologia. A publicat patru cărți pentru copii și este fondatoarea atelierelor de literatură pentru copii ”Îmblânzitorii de pagini”. Din anul 2010 lucrează în fundația My Brother’s Keeper Romania cu adolescenții din școlile și liceele din județul Bihor în proiectul de Educație pentru Integritate Sexuală ”Merită să aștepți”.

Bujeniță
Membru în comitetul de Inițiativă
Este licențiat în teologie la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti și deținător a două masterate, în Psihologie respectiv în Cultură şi Civilizaţie Ebraică, la Universitatea din Bucureşti. Este profesor și membru în bordul de conducere al Centrului Român de Studii Transculturale. Este co-fondator și vicepreședinte al organizației Edictum Dei din Cluj-Napoca. Este căsătorit cu Daniela și împreună au doi copii.

Buțu
Membru în comitetul de Inițiativă
Este tată a trei copii, de profesie economist, din Tg-Jiu, Gorj. Lucrează într-un call-center pentru o companie de telefonie mobilă. Fondator și președinte al Asociației Down Art Therapy, după nașterea fetiței sale cu Sindromul Down. Activist pentru viață și familie din 2007. Editor de reviste ortodoxe, jurnalist, voluntar pentru diverse ONG-uri.

Manta
Membru în comitetul de Inițiativă
Oana este acea persoană despre care s-ar putea spune că "nu face nimic". Mamă casnică și atât. Dar ea poate vedea dincolo de multele atribuții ce îi revin: cea de soție, mamă, învățător, beneficiile unui astfel de rol, cu impact generațional. Oana este căsătorită cu Daniel și împreună au doi copii: pe Levi și Natanael.

Neamțu
Membru în comitetul de Inițiativă
Absolventă a Universității Babes Bolyai din Cluj, cu o diplomă în matematică, și-a dedicat cariera formării și inspirării elevilor săi. Originară din Drobeta Turnu Severin, căsătorită și mamă a doi fii. A dedicat 9 ani din viață proiectului "Matematică cu copiii Clujului", oferind copiilor șansa de a descoperi frumusețea matematicii. Voluntariat în lucrul cu persoanele cu deficiențe de auz, într-o adunare de surdomuți.

Neiconi
Membru în comitetul de Inițiativă
Fondatorul și CEO-ul companiei Adaconi, bazată pe INTEGRITATE, EXCELENȚĂ și RESPECT PENTRU OAMENI. Face parte din echipa care a întemeiat biserica Quo Vadis din Hațeg, o biserică orientată spre ucenicie si evanghelizare, care investește în noile generații. Co-fondator al fundației „BIG Impact”. Implicat în grupul „Give Connected” împreună cu oameni de afaceri creștini care practică generozitatea într-un mod strategic. Are un vis: să creeze, să facă parte și să ajute medii în care oamenii și în special tinerii cresc și se dezvoltă.

Noane
Membru în comitetul de Inițiativă
Este bihorean, tată a 3 copiii și bunic a 4 nepoți. De profesie economist, conduce un grup de firme în domeniul transporturilor internaționale de mărfuri și al producției de materiale de construcții.

Oniga
Membru în comitetul de Inițiativă
Este absolvent de teologie și deține un masterat în studii biblice, obținut la University of Walles. Din 1995 conduce Fundația Peniel, promovând valorile moral-civice în rândul generațiilor tinere prin tabere, conferințe și diverse cursuri. Este căsătorit cu Veronica și împreună au 4 copii.

Onaga
Membru în comitetul de Inițiativă
Este profesor pentru învățământul primar. În anul 2021 finalizează studiile de doctorat la Universitatea de Vest Timișoara obținând titlul de doctor în sociologie. Consideră că educația centrată pe valori modelează caracterul. Prin activitatea didactică, prin articolele publicate, prin implicarea în acțiuni de voluntariat dorește să contribuie la binele societății.

Smântână
Membru în comitetul de Inițiativă
Născut în Valea Jiului, al 7-lea fiu dintr-o familie cu 10 copii. Căsătorit și stabilit în Iași, tată a 2 fiice. Absolvent al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, licențiat în Management, conduce o companie de recrutare în Iași. A inițiat 3 asociații de fermieri, oferind instruire și susținere fermelor de subzistență pentru a deveni profitabile.

Stanciu
Membru în comitetul de Inițiativă
De aproape 20 de ani lucrează pentru promovarea în societate și în legislație a familiei românești, precum și pentru ocrotirea vieții celui mai vulnerabil dintre oameni: copilul nenăscut. De asemenea conduce asociația Darul Sunetului, pe care a înființat-o inspirat de fiica sa deficientă de auz. A urmat cursurile Universității Politehnice. Este căsătorit din 2004 cu Diana și împreună au doi copii.

Suciu
Membru în comitetul de Inițiativă
Născut în 1989. Licențiat și deținător al unui master în domeniul Educație Fizică și Sport. Lucrează în industria automotive, pentru compania Continental.
Proiectul la zi
Resurse creștine în mediul online
Accesul facil la resurse creștine relevante contribuie foarte mult pentru dezvoltarea și îmbogățirea identității noastre creștine.

Resurse creștine în mediul online
4 tipuri de resurse creștine în mediul online ce sunt un sprijin privind identitatea creștină
Accesul facil la resurse creștine relevante contribuie foarte mult pentru dezvoltarea și îmbogățirea identității noastre creștine. Fie că suntem doritori de maturitate spirituală sau dorim să aprofundăm cunoștințele noastre din Sfânta Scriptură, resursele creștine din mediul digital pot fi un izvor neprețuit de creștere și inspirație.
Astăzi, avem la dispoziție o gamă variată de resurse creștine. De la cărți captivante, articole și bloguri inspiraționale, predici audio/video, podcasturi de calitate, studii biblice și alte materialele educative online, toate ne stau la îndemână, oferindu-ne posibilitatea de a explora teme creștine și de a înțelege mai bine învățăturile din Sfânta Scriptură. Folosirea acestor resurse este crucială în creșterea noastră spirituală. Ele ne pot ghida în explorarea și înțelegerea Sfintei Scripturi, ajutându-ne să trăim în conformitate cu principiile creștine iar prin intermediul lor, putem alimenta credința și aprofunda relația noastră cu Dumnezeu.
Atunci când căutăm resurse creștine, este important să evaluăm credibilitatea website-urilor, autorilor și să ne informăm prin recenzii și recomandări. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că acestea nu promoveaza învățături care pot strica identitatea noastră in Iisus Hristos. Site-urile de încredere și platformele sociale pot fi un punct de pornire excelent în această căutare, oferindu-ne resurse de calitate, recomandări și materiale relevante. În căutarea resurselor creștine, putem avea parte de o diversitate de materiale care să ne satisfacă nevoile și preferințele.
- Cărțile, de exemplu, ne oferă oportunitatea de a explora subiecte teologice complexe într-un mod detaliat și structurat. Ele ne pot ghida pas cu pas, învățându-ne cum să trăim în armonie cu învățăturile creștine și să le aplicăm în viața noastră de zi cu zi.
- Articolele și blogurile, pe de altă parte, ne aduc în fața noastră perspective și idei proaspete, prezentând subiecte de interes într-un mod accesibil și captivant. Ele pot fi o sursă de inspirație și reflecție, motivându-ne să căutăm mai mult din înțelepciunea duhovnicească.
- Nu trebuie să uităm de predicile audio/video și podcasturile, care ne oferă posibilitatea de a învăța într-un mod interactiv și dinamic. Ascultând predici inspiraționale sau podcasturi pe teme creștine, putem primi îndrumare spirituală și încurajare pentru viața noastră de credință.
- Studiile biblice și materialele educative online reprezintă o altă formă valoroasă de resurse creștine. Acestea ne ajută să înțelegem mai bine textele biblice, să explorăm contextul lor istoric și cultural, să descoperim sensuri ascunse și să aplicăm învățăturile lor în contextul nostru actual.
Aceste resurse ne permit să explorăm mai profund teme și subiecte de interes, să descoperim perspective noi din Sfânta Scriptură și să creștem în înțelegerea noastră spirituală. Ele reprezintă un ghid prețios în călătoria noastră pe acest pământ, însoțindu-ne pe drumul către creșterea personală și maturitatea în credință. Pe lângă diversitatea resurselor disponibile, este important să cultivăm transparența și colaborarea în utilizarea lor. Să fim deschiși să lucrăm împreună cu Dumnezeu și cu alți creștini, împărtășind cunoștințele și experiențele noastre. Prin colaborare, putem beneficia de înțelepciunea și discernământul celorlalți și putem crește împreună în credință și cunoaștere.
Resursele creștine din mediul online reprezintă o „comoară digitală”, oferindu-ne o cale de a ne hrăni spiritual și de a crește în cunoașterea și aplicarea învățăturilor creștine în viața noastră de zi cu zi. Să fim căutători de elemente ziditoare ale identității noastre creștine și să ne folosim de aceste resurse cu încrederea și dorința de a crește în relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii noștri.
Sărbătorile lunii iunie 2023
Ne apropiem de finalul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel și de praznicul din 29 iunie. Prima lună de vară

Sărbătorile lunii iunie 2023
Ne apropiem de finalul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel și de praznicul din 29 iunie. Prima lună de vară a anului 2023 a fost una plină de sărbători și bucurii duhovnicești.
Înainte de a vă împărtăși câteva gânduri despre cei doi sfinți apostoli, să facem o trecere în revistă a sărbătorilor ortodoxe din luna aceasta.
- Pe 4 iunie, am sărbătorit Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile). Este o sărbătoare cu dată schimbătoare, în funcție de data Paștilor. Dacă la 40 de zile de la Învierea Domnului, sărbătorim Înălțarea Domnului la cer, zece zile mai târziu avem Rusaliile. Acum se întemeiază Biserica, ,,Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”, după cum mărturisim în Crez, la fiecare Sfântă Liturghie.
- A doua zi de Rusalii, pe 5 iunie, avem Sfânta Treime, praznicul lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, ,,Treimea cea de o ființă și nedespărțită”.
- Aș aminti și primele două duminici după Rusalii, cea a Tuturor Sfinților (11 iunie) și cea a Sfinților Români (18 iunie), știuți și neștiuți.
- Pe 24 iunie avem Sânzienele sau Drăgaica, după cum este cunoscută în popor sărbătoarea. Ziua este dedicată nașterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul, ,,cel mai mare între cei născuți, cel mai mic în Împărăția cerurilor”. Deloc întâmplător este faptul că mulți români poartă numele Sfântului Ioan, căci se bucură de mare cinste în poporul nostru dreptcredincios. De altfel, ,,Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului său (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).” (crestinortodox.ro)
- Pe 29 iunie, sărbătorim trecerea în veșnicie a Sfinților Petru și Pavel. (Aș aminti și ziua de 30, a Soborului Sfinților 12 Apostoli, deși nu este o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox).
- Sfântul Apostol Petru, care mai înainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei celei din Palestina, dintr-o cetate mică și neslăvită, care se numea Betsaida. El era fiul lui Iona, din seminția lui Simeon, și frate cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.
- Sfântul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminția lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinți cinstiți, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetățeni romani, pentru care Pavel după aceea s-a numit și roman. (doxologia.ro)
- Despre Sf. Petru aș aminti acest pasaj din Faptele Apostolilor (relevant pentru puterea credinței sale): „Apostolii făceau semne și minuni multe în rândul poporului care îi preamărea. Tot mai mulți erau cei ce credeau în Domnul, mulțime de bărbați și de femei, „încât scoteau pe cei bolnavi în ulițe și-i puneau pe paturi și pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Și se aduna și mulțimea din cetățile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi și bântuiți de duhuri necurate, și toți se vindecau.” (Fapte 5, 15-16)” (doxologia.ro)
- Despre Sf. Pavel – episodul convertirii sale din prigonitor al creștinilor în ucenic al lui Hristos: „Pe când călătorea el și se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Și, căzând la pământ, a auzit un glas zicându-i: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonești. Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă. Și el, tremurând și înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voiești să fac?“, iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.” (Fapte 9, 4-6) Dumnezeu intervine pe căi știute și alese de El. Cât de puțin a durat acest dialog divin-uman! Dar eternitatea a intrat în timp și a schimbat într-o clipă totul. (ziarullumina.ro)
Toate cele de mai sus pot fi motive să declarăm luna iunie, lună a identității creștine.
Dacă doriți să sprijiniți această inițiativă cetățenească, puteți lua legătura cu coordonatorul proiectului din județul dumneavoastră.
Radu Buțu, 29 iunie 2023
Sursa foto: ziarulamprenta.ro
Identitatea creștină – reflecții
Identitatea se referă pe de o parte la ideea de a fi identic, asemănător cu cineva, iar pe de altă

Identitatea creștină – reflecții
Tipuri de identitate
Identitatea se referă pe de o parte la ideea de a fi identic, asemănător cu cineva, iar pe de altă parte la ideea de diferențiere de celălalt, de unicitate.
Fiecare suntem deținătorii unei identități individuale. Ne naștem într-o familie care ne dă un nume, de la care moștenim caracteristici fizice și psihologice și care ne determină apartenența la un anumit grup social. Pătrunderea în lumea socială a ființei umane, prin naștere, e însoțită de aspecte de identitate: dacă noul născut este băiat sau fată, cu cine va semăna, ce nume i se va da, care va fi inițierea rituală în cadrul comunității. Societatea civilă certifică identitatea noilor săi membri prin acte legale recunoscute și acceptate.
Identitatea socială, pe de altă parte, se conturează în contextul relației cu ceilalți. Aceasta se construiește pe baza similarității sau a diferențierii între indivizi și colectivități. Câteva repere ale identității sociale sunt: familia, naționalitatea, religia, cultura, afilierea politică. Grupul social conferă persoanei sentimentul apartenenței la lumea socială și devine o sursă a valorizării și semnificării, a modului de relaționare cu ceilalți.
Creștinismul ca identitate românească
Perspectiva istorică, sociologică, religioasă, culturală și statistică a românilor evidențiază și afirmă asumarea credinței creștine.
Societatea românească își asumă creștinismul ca fiind religia cu care se identifică. În prezent, datele provizorii ale recensământului realizat în anul 2022 în România1 arată că 85,3% dintre români sunt de religie ortodoxă, 4,5% de religie romano-catolică, 3% religie reformată, 2,5% religie penticostală, 0,7% greco-catolică, 0,6% baptistă și 0,4% adventistă de ziua a șaptea. Așadar un procent de 97% din populația care și-a declarat structura confesională (ceea ce reprezintă 86% din populația rezidentă a României) este de religie creștină.
Religia este o valoare socială a românilor, practica religioasă a acestora se menține în tendințe ascendente și în prezent, comparativ cu alte țări europene. Frecventarea bisericii cunoaște însă fluctuații în funcție de vârstă, astfel generația de după căderea regimului comunist frecventează mai puțin biserica decât vârstnicii. Această tendință a populației tinere este un efect al secularismului care determină o scădere a influenței religioase în spațiul social. Datorită faptului că numărul vârstnicilor este mai mare decât al populației active, se justifică menținerea tendinței ridicate spre practica religioasă2. În acest context, păstrarea identității creștine în rândul tinerilor este o reală provocare.
Pe de altă parte, pentru caracterizarea societății actuale e tot mai frecvent utilizat termenul de societate fluidă. Paradigma noii abordări îndeamnă spre moduri noi de a gândi pentru a depăși contradicțiile dintre oameni și culturi, o gândire care să prevaleze asupra gândirii naționale. În vremurile în care oamenii se conectează utilizând tehnologia, relațiile interumane devin virtuale, se cere ca flexibilitatea să înlocuiască stabilitatea. Iată o altă provocare reală pentru păstrarea identității creștine!
Identitatea creștină este o determinare istorică, socială a poporului român. Dar, identitatea creștină se afirmă în relațiile interumane ghidate de valorile și învățăturile Mântuitorului Hristos. Păstrarea identității creștine reprezintă un act de cunoaștere și trăire în conformitate cu credința creștină, dar și un act responsabil și activ al fiecărui individ la această construcție colectivă.
Autor: Florina Onaga
Resurse bibliografice:
- https://www.recensamantromania.ro/
- Voicu, B., Rusu, H., Tufiș, C.D. (ed.). (2020). Atlasul valorilor sociale – România la 100 de ani. Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană.
Comunicate

Comitetul național de inițiativă al proiectului de instituire prin lege a lunii iunie ca „luna identității creștine” anunță prin această cale că în urma procesului de strângere a semnăturilor necesare pentru validarea proiectului, acestea au fost depuse și înregistrate la Camera Parlamentului României în data de 21 noiembrie 2023.
Dosarele ce cuprind listele de susținători au fost însoțite de propunerea legislativă și de expunerea de motive. Semnăturile vor fi verificate de către Curtea Constituțională pentru a determina constituționalitatea propunerii legislative. Reamintim că demersul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 444/23.05.2023 și a fost inițiat de un grup de cetățeni români, creștini de diverse confesiuni, care s-au constituit, în condițiile legii nr. 189/1999, într-un Comitet național de inițiativă.
Mulțumim celor care s-au implicat în procesul de strângere al semnăturilor.
Recomandăm tuturor celor interesați să urmărească și să monitorizeze, mai departe, cursul evenimentelor pe website-ul oficial al inițiativei cetățenești, https://identitate-crestina.ro.

𝑰𝒏𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕̗𝒊𝒆 𝒍𝒂 𝑯𝒂𝒕̗𝒆𝒈 11 Iulie – Proiectul identității creștine
Proiectul identității creștine
Am acceptat, nu fără emoția provocării aduse vieții mele aglomerate, investiția de timp și energie într-un proiect de care în mod clar avem nevoie și noi și generațiile următoare – copiii noștrii, nepoții noștri.
Sunt 𝐌𝐢𝐫𝐜𝐞𝐚 𝐍𝐞𝐢𝐜𝐨𝐧𝐢 și reprezint pentru proiectul identității creștine județul Hunedoara, mi-l asum, împreună cu echipa inițiativei și împreună cu așa de mulți oameni cu credință în Dumnezeu, din diferite denominațiuni creștine și ONG-uri, care sunt conștienți de importanța creștinismului atât în istoria neamului nostru dar mai ales acum în vremurile noastre când asistăm la un atac asupra valorilor noastre curate, clare, ancorate în Scriptură.
Îmi este clar că un asemenea demers poate să aducă roade doar lucrând și luând atitudine împreună. Haideți să atragem atenția neamului nostru asupra frumoasei identități creștine, declarând luna iunie, pentru poporul român ca Luna a Identității Creștine Românești.
Proiectul de lege a fost depus la Monitorul Oficial. Pe pagina oficială a inițiativei găsiți mai multe informații ( https://identitate-crestina.ro/ ).
Pentru a deveni lege el trebuie depus împreună cu 100.000 de semnături la Parlamentul României pentru a fi votat ca lege.
Vă propun să ne organizăm împreună pentru a susține în județul Hunedoara proiectul identității creștine.
𝐈𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐦 𝐥𝐢𝐝𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐫𝐞𝐥𝐢𝐠𝐢𝐨𝐚𝐬𝐞 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬̧𝐭𝐢 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐢 𝐬̗𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐬̗𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆, 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐮𝐬̗𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐭𝐫𝐚̂𝐧𝐠𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢.
Sunt bineveniți reprezentanți de ONG-uri și organizații creștine.
𝐕𝐚̆ 𝐚𝐬̗𝐭𝐞𝐩𝐭𝐚̆𝐦 𝐌𝐀𝐑𝐓̗𝐈, 𝟏𝟏 𝐈𝐔𝐋𝐈𝐄, 𝐋𝐀 𝐎𝐑𝐀 𝟏𝟖:𝟎𝟎 𝐋𝐀 𝐁𝐈𝐒𝐄𝐑𝐈𝐂𝐀 𝐐𝐔𝐎 𝐕𝐀𝐃𝐈𝐒 𝐇𝐀𝐓̗𝐄𝐆 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐧𝐞 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̗𝐭𝐞 𝐬̗𝐢 𝐚 𝐧𝐞 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚.
Locația: https://maps.app.goo.gl/QZdG1txmQVApbkmz5?g_st=im
Va participa la eveniment domnul Viorel Iuga, președintele Alianței Evanghelice din România care ne susține și care va avea un mesaj motivator. Vom avea și un timp de relaționare și o gustare în holul bisericii.
Vă recomand una din luările de poziție față de inițiativă:
– Pastor Cristian Barbosu – https://fb.watch/lvzSRPrXVf/
Vom avea pregătite dosare cu listele de semnături și informațile necesare pentru buna desfășurare a proiectului.
Vă rugăm confirmați participarea și numărul de participanți:
– Tel. 0744667442 Mircea Neiconi
– Tel. 0768609442 Nicoleta Boghian
– Email: office1@adaconi.ro
– Email: mircica@adaconi.ro
𝐕𝐚̆ 𝐚𝐬̗𝐭𝐞𝐩𝐭𝐚̆𝐦 𝐜𝐮 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐫𝐚𝐠❗
Mircea Neiconi 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐢𝐭̗𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̗𝐮𝐥 𝐇𝐮𝐧𝐞𝐝𝐨𝐚𝐫𝐚, 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧 𝐚𝐥 𝐯𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮.

Luna iunie, lună a identității creștine!
„Luna iunie – Luna identității creștine” este titlul unei inițiative legislative cetățenești care își propune promovarea unui proiect de lege conform căruia luna iunie a fiecărui an să fie desemnată „lună a identității creștine”, anunță reprezentanții inițiativei.
„Luna identității creștine” are ca obiectiv recunoașterea rolului fundamental al creștinismului în istoria și identitatea locuitorilor României vreme de veacuri, se arată în textul proiectului de lege.
Conform acestuia, în luna iunie cetățenii României vor putea organiza manifestări care au ca obiectiv afirmarea, recunoașterea și aprecierea contribuției creștinismului la civilizația și cultura României, iar autoritățile publice centrale și locale vor putea contribui cu sprijin logistic, administrativ și/sau financiar, potrivit atribuțiilor și competențelor legale, pentru susținerea acestor manifestări.
Proiectul legislativ a fost inițiat de un grup de cetățeni români, creștini de diverse confesiuni, care sau constituit, în condițiile legii nr. 189/1999, într-un Comitet național de inițiativă. Demersul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 444/23.05.2023. În conformitate cu legea nr. 189/1999, proiectul se află în acest moment în faza de colectare de semnături de susținere. Pentru a fi acceptat de Parlament, unde ar urma să fie supus votului de adoptare, este necesar sprijinul a cel puțin 100.000 de cetățeni români cu drept de vot din țară.
„Credința creștină a reprezentat un filon al românității de-a lungul istoriei, iar evidențierea acestui fapt onorează memoria înaintașilor poporului român, pe de o parte, iar pe de alta, păstrează și transmite generațiilor viitoare aceeași identitate, care s-a dovedit a fi determinantă pentru supraviețuirea națiunii române”, apreciază Adrian Iov, președintele Comitetului de inițiativă cetățenească. „Creștinismul este moștenirea spirituală, valorică și morală a cetățenilor României, indiferent de confesiune religioasă ori apartenență etnică. Afirmarea acesteia devine cu atât mai importantă în contextul schimbărilor continue care marchează societatea contemporană. Din aceste motive, noi supunem dezbaterii și aprobării Parlamentului României o propunere legislativă care are drept obiect stabilirea lunii iunie drept lună a identității creștine.”
Informații suplimentare pot fi găsite pe website-ul oficial al inițiativei cetățenești, https://identitate-crestina.ro
Mesaje de la susținători ai inițiativei
Situația pe județe
HARTA INTERACTIVĂ a ROMÂNIEI CONȚINE:Resurse
Pentru ca acest proiect de lege să fie dezbătut și votat de Parlament este nevoie de colectarea a cel puțin 100.000 de semnături de susținere din partea cetățenilor români cu drept de vot.
Semnăturile pot fi colectate doar în format fizic (pe hârtie) pe formulare tipizate.
Avem puse la dispoziția dvs. pentru descărcare, atât resurse text cât și resurse grafice, pentru a fi utilizate în inițiativa cetățenească Luna Iunie – „luna identității creștine”.
Formular-tip pentru semnături
Tipărește, semnează împreună cu apropiații, apoi contactează un responsabil al inițiativei.
Textul proiectului de lege
Descarcă textul proiectului de lege privind „luna identității creștine” și expunerea de motive.
Ghid pentru responsabilii regionali
Vă explicăm etapele: completarea listelor de semnături, colectarea și atestarea lor.
Monitorul Oficial
Consultă Monitorul Oficial nr. 444/2023 unde au fost publicate proiectul de lege și avizele necesare.
Intră în legătură cu noi

Ai întrebări? Dorești să ajuți?
Dacă dorești să intri în legătură cu comitetul de inițiativă a proiectului Luna Iunie - „luna identității creștine”, pentru întrebări generale legate de proiect, sau pentru a-ți oferi sprijinul, o poți face pe email sau telefonic:
Telefoane: +40 722 672 202 (Adrian Iov - Arad); +40 722 190 685 (Bogdan Stanciu - București); +40 744 677 651 (Lucian Oniga - Bistrița); Email: contact@identitate-crestina.roEu am semnat! Dar tu?